Scurt istoric al jocului Baccarat
Jocul Baccarat este unul dintre cele mai vechi jocuri de cazinou ce are o istorie lungă acesta fiind într-o continua evolutie pe mai multe continente si timp de mai multe secole.
Originile acestui joc provin din Italia secolului al XV-lea unde se crede ca a fost inventat de catre un italian pe numele lui Felix Falguiere sau Falguierein. Inițial numele lui era baccara care în italiană înseamnă zero si care face referire la valoarea zero a cărților de față - 10, J, Q, K.
Apoi Baccaratul a fost introdus și în Franța la sfârșitul secolului XV-lea, în timpul domniei regelui Charles al VIII-lea devenind foarte popular, mai ales în rândul aristocrației franceze. Aici, jocul a suferit modificări impartindu-se în două variante principale și anume:
- Baccarat - Chemin de Fer care este o versiune în care jucătorii schimba pe rand rolul de bancher;
- Si Baccarat en Banque care e similar cu cel Chemin de Fer însă are diferențe la modul în care jucătorii schimbă rolul bancherului;
Abia in sec. al XIX-lea, jocul baccaratul se raspandeste și în alte țări europene, inclusiv în Anglia unde era preferat de înalta societate britanică. Astfel continua să devină popular în saloanele aristocratice de jocuri din întreaga Europa.
Baccaratul ajunge si in Statele Unite abia la începutul secolului XX-lea. Varianta acestuia care e mai jucata si care prinde la public în America este Punto Banco, care este o versiune mai simpla a jocului. În anii 1950, baccaratul devine încet un joc cerut în cazinourile din Las Vegas, unde este promovat ca un joc special pentru jucatorii high rollers.
Jocul Baccarat își continuă ascensiunea în mai toate cazinourile din întreaga lumea iar în filmele cu James Bond, în partile cu "Dr. No" și "Casino Royale," mentionarea acestuia contribuie la o recunoastere mare fiindca acolo este prezentat ca un joc preferat de spioni si cei aristocrati.
Și ajungem în zilele noastre căci o data cu apariția internetului, baccaratul devine și mai accesibil, iar cazinourile online încep să-și diversifice oferta prin diferite variante de baccarat, care iti permit ție jucatorule sa te bucuri de acest joc de la tine de acasă. Apar și versiunile cu dealer live care au ca scop sa creeze experiențe autentice de cazinou.
Reguli și structura jocului de Baccarat
- În acest joc miza este sa ai o mână de cărți cât mai aproape de 9 puncte.
- Atunci cand suma cărților este mai mare de 9 puncte, se scad 10 puncte din total - de ex. o mână de 6 și 8 este egala cu 14, iar totalul în acest caz este 14 minus 10 egal 4 puncte.
- Cărțile de joc au următoarele puncte - între 2 și 9 acestea își păstrează valoarea nominală; - As-ul inseamna 1 punct,- iar 10, J, Q, K înseamnă 0 puncte.
- Ca jucător ai posibilitatea sa pariezi pe mâna ta, pe mâna bancherului sau pe egalitate.
- Atât tu ca jucător cât și bancherul primiți câte două cărți. În funcție de totalul de puncte mai exista posibilitatea de a trage o a treia carte conform unor reguli prestabilite.
- Jocul de Baccarat are un avantaj redus al casei în comparație cu alte jocuri de cazinou, adica:
În caz de pariezi pe mâna bancherului avantajul casei este de aproximativ 1,06%. În acest fel este unul dintre cele mai avantajoase pariuri de acest tip;
In caz de pariezi pe mâna jucătorului avantajul casei este de aproximativ 1,24%;
Și în caz ca pariezi pe egalitate avantajul casei este mult mai mare, de aproximativ 14,36%, adica acest pariu este mai riscant;
Variante ale jocului Baccarat
Jocul Baccarat cunoaste 9 variante, iar mai jos găsești o lista cu acestea plus cateva detalii despre ce înseamnă fiecare în parte:
- Baccarat Punto Banco este o variant clasica și este cea mai cunoscuta forma a baccaratului. Se găsește inclusiv în oferta de jocuri a cazinourilor din mediul online.
- Ca și obiectiv, jucătorul face un pariu dintre două mâini, cea a jucătorului sau a bancherului și trebuie sa aiba un total cat mai aproape de 9. Poti sa pariezi și pe egalitate.
- Ca reguli, În cazul in care mana bancherului iese castigatoare, se percepe de obicei un comision de 5% pentru a menține avantajul casei.
Exemplu practic: Dacă unul din cei doi jucători - tu sau dealerul - reușiți sa aveți 8 sau 9 puncte, atunci acesta câștigă.
În cazul în care unul are 8 puncte și celălalt 9 puncte, câștigă cel care a avut 9 puncte.
Dacă ambii au reușit sa aiba 8 puncte sau ambii reușesc 9 puncte, atunci jocul se termină la egalitate iar miza este rambursată.
- Baccarat Chemin de Fer este ceva mai interactiv și are nevoie de puțină strategie, oferindu-ti mai mult control asupra jocului:
- Aici fiecare jucător, pe rand face rolul de bancher.
- Rolul bancherului este de a gestiona banca și de a acționa împotriva celorlalți jucători.
- Ca și jucător ai opțiunea de a decide dacă mai iei și o a treia carte; La jocul de Baccarat Punto Banco aceasta decizie este automată.
- este cunoscut pentru ca are o dinamica mai socială, unde interactionezi cu ceilalți jucători și apelezi la o streategie.
- Baccarat Banque
- Este o variantă care e similară cu Bacaratul Chemin de Fer, cu câteva diferențe însă.
- Aici doar un singur jucător are rolul de bancher pentru mai multe runde de joc. Acest rol se schimbă numai atunci când banca pierde toate fondurile alocate.
- există două mâini de jucător și o mână de bancher, de obicei, iar ca jucător poti sa pariezi pe oricare dintre mâinile de jucător ori pe mâna bancherului.
- Mini Baccarat
- Care este o versiune mai simpla a lui Baccarat Punto Banco.
- Acesta este pentru jucători care au bugetele mai mici.
- Ritmul lui este mai rapid și este condus de un singur dealer.
- Ca și reguli ele sunt aceleași ca la cele din Punto Banco, diferenta fiind la mize și limite de pariere care sunt mai mici.
- Baccarat cu Dealer Live
- Aceasta se vrea a fi o experiență mai imersiva, fiind o combinatie între jocul online și cel din cazinourile fizice.
- Aici jocul de Baccarat este transmis în timp real fie dintr-un studio special aranjat, fie dintr-un cazinou real.
- Ca și jucător poti interactiona cu dealearul și cu ceilalți jucători cu ajutorul unui chat.
- Are ca miză sa îți ofere o experiență de joc cat mai autentica.
- Speed Baccaratul
- În cazul in care esti genul jocurilor rapide, aceasta varianta de Baccarat poate fi pentru tine.
- Mai exact, fiecare rundă a jocului durează aprox. 27 de secunde.
- Aici dealerii sunt antrenați si pregătiți să desfășoare un joc intr-un ritm mai rapid și eficient, ceea ce-ti permite sa joci mai multe mâini într-un timp scurt.
- Baccarat Squeeze
- Varianta aceasta are si un element mai de suspans si misterios totodata.
- Fiindca cel care este dealer arată cărțile intr-un ritm mai încet, fapt care creste emotia, tensiunea și anticipația.
- În versiunile de joc online, ca si jucător poti controla dezvăluirea cărților folosindu-te de o interfață digitală ceea ce face jocul interactiv.
- Baccaratul Progressive
- Acest tip de Baccarat introduce în dinamica jocului un element de jackpot.
- Ca si jucător poti sa plasezi un pariu secundar pe un jackpot progresiv, adică miza lui crește pe măsură ce mai mulți jucători pariază pe el.
- În varianta asta ai cu o șansa în plus pentru a avea castiguri mai generoase.
- No Commission Baccarat
- În versiunea asta nu este vreun comision pentru mâna bancherului.
- Insa sunt niste reguli speciale aici, caci pentru a echilibra avantajul casei cum ar fi plata a doar 50% din pariu în cazul unui câștig de 6 pentru bancher.
- Aceasta varianta atrage acel gen de jucătorii care doresc să evite comisioanele și/sau preferă o structură de plată mai diferită.
Alte informații importante despre jocul de Baccarat
- Jocul de Baccarat din cazinourile fizice este destul de select, în sensul în care ca și jucător trebuie sa ai o anumită conduită, sa te comporti respectuos și sa fii îmbrăcat elegant.
- DEsi Baccarat este un joc de noroc pană la urma, uneori poți sa apelezi si la cateva strategii deja cunoscute precum sa pariezi pe bancher. Aceasta strategie este considerata un pariu sigur datorită avantajului redus al casei. Și cum iti gestionezi banii este important, în sensul responsabil al cuvântului. Ce buget ti-ai propus sa cheltui la începutul jocului, acela sa-l respecti pentru a evita pierderi mari în potrofelul tau;
- A apărut de curand si versiunea de Mobile Baccarat. Aceasta permite jucătorilor să-l joace de pe dispozitive mobile, oriunde și oricând au pofta de acesta;
- Baccarat a ajuns probabil la urechile tale si datorita lui James Bond. Despre acest personaj fictiv se stie ca are o pasiune pentru acest joc, mai ales in partea numita “Casino Royale”. Baccaratul mai apare frecvent si în filme ori seriale în care acțiunea este legata de jocuri de noroc sau cazinouri, etc;
Dupa cum bine ai observat după aceste informații despre, Baccaratul este un joc de cazino cu o istorie foarte bogată însă cu reguli destul de simple. Numeroasele lui variante și chiar cu o prezență semnificativă în cultura populară a jocurilor, acesta continuă să fie un joc foarte dorit de jucători atât în cazinourile fizice, cât și în ceele din mediul onlien. Putem să afirmăm pe aceasta cale ca indiferent dacă ești un jucător experimentat sau un începător, jocul de baccarat poate sa îți ofere o experienta foarte sofisticata. Ce zici? Esti curios sa incerci?